Crima din strada Lourcine
de Eugène Labiche
traducerea Edith Negulici
După o noapte de chef, onorabilul domn Lenglumé se trezeşte la el în pat alături de un bărbat complet străin! Mahmureala nu face casă bună cu memoria, dar până la urmă cei doi se lămuresc: Lenglumé şi Mistingue sunt vechi colegi de şcoală, care s-au văzut la o întâlnire a foştilor elevi. Până aici toate bune. Dar ce caută în buzunarele lor o bonetă, o buclă, un pantof de femeie şi, mai ales, o bucată de cărbune? Nici unul din ei nu-şi aminteşte de nimic. Dar când îşi aruncă la micul dejun privirea peste ziarul de dimineaţă, ce oroare! În timpul nopţii, o biată cărbunăreasă a fost ucisă, iar poliţia e deja pe urmele asasinilor! Cei doi încep să bănuiască: cu mintea înceţoşată de beţie, au comis amândoi abominabila faptă! Un singur lucru mai poate fi făcut: dovezile trebuie să dispară, iar martorii la crimă… eliminaţi!
Regia: Dan Tudor
Scenografia: Doru Zanfir
Lenglumé: Mihai Ciucă
Mistingue: Cornel Ciupercescu
Potard: Nicolae Călugărița
Justin: Cătălin Stelian
Norine: Monia Pricopi
Genul spectacolului
Comedie
Limba
Română
Durata
60 minute (fără pauză)
Premiera
8 februarie 2012