Ziua Internațională a Cititului Împreună

Teatrul Evreiesc de Stat a sărbătorit astăzi, 1 februarie, Ziua Internațională a Cititului Împreună, alături de elevii Școlii generale nr. 194 din București. Actorii TES Dorina Păunescu, Mirela Nicolau, Marius Manole și Andrei Bibire au citit alături de copii fragmente din opera lui Marin Sorescu, într-un exercițiu de imaginație și creativitate, aducând lectura mai aproape de cei mici, într-o manieră artistică și atractivă. Atmosfera creată în jurul cărților a evidențiat o dată în plus nevoia de lectură a tuturor, pentru deschiderea unei porți spre cunoaștere și formarea tinerilor în spiritul curiozității de a răsfoi o carte, în epoca tehnologiei.

Ziua Internațională a Cititului Împreună este un eveniment ce se organizează anual la nivel mondial în peste 100 de țări și aduce în fiecare an noi participanți, cu scopul de a prezenta tuturor minunata lume a cărților.

Evenimentul organizat de Teatrul Evreiesc de Stat în parteneriat cu Școala generală 194. se află deja la a III-a ediție.

NEWSLETTER TES

Abonează-te și ai șansa să câștigi o invitație dublă!

În fiecare lună extragem la sorți un abonat care primește o invitație dublă la unul dintre spectacolele Teatrului Evreiesc de Stat. Abonează-te la newsletter și afli primul noutățile și programul teatrului.

Te poți dezabona oricând.