Purim: a bea sau a nu bea?!

Cu ocazia sărbătorii de Purim fiecare evreu trebuie să facă patru lucruri: să asculte citirea Cărții Esterei, să ajute săracii, să trimită un dar la cel puțin doi evrei și să facă un chef.
În ebraică cuvântul mishte care înseamnă petrecere, ospăț, chef are ca rădăcină verbul liștot adică a bea. Tradiția Purimului este așadar strâns legată de consumul de băuturi alcoolice. Trebuie să bea toți: de la mare la mic, atât cei care cunosc învățăturile Torei cât și cei care habar nu au desprea ea. Chiar și cei care în mod obișnuit evită băuturile alcoolice, de Purim, neapărat vor încerca o tărie.
Acest obicei de a bea cu ocazia Purimului a stârnit multe discuții având în vedere că atât Tora cât și Talmudul au o atitudine rezervată cu privire la consumul de băuturi iar excesele sunt chiar condamnate. Și cu toate acestea, chiar în Talmud vom găsi originea acestei tradiții: omul trebuie să bea atât până când nu va face diferența între blestemat să fie Aman și binecuvântat să fie Mordehai. Aceste vorbe aparținul înțeleptului Raba.
Și totuși de ce a considerat înțeleptul atât de necesar excesul de băutură de Purim? Rabinul David Abudargam din Sevilia a formulat un răspuns interesant încă din secolul XIV: pentru că toate evenimentele cheie din Cartea Estherei au avut loc în timpul unor chefuri.
Rambam un alt mare înțelept scria: Care sunt legile sărbătorii de Purim? Trebuie să mănânci carne și să bei vin până nu vei adormi beat. Rabinul Moișe Iserles din Polonia, în comentariile cărții Șulhan Aruhne spune: nu trebuie să ne îmbătăm, trebuie doar să bem mai mult decât de obicei pentru că tot în Talmud se spune: nu există bucurie fără carne și vin.
Conform unei legende când Noe a sădit prima vie, un înger răuvoitor a tăiat acolo patru animale: un miel, un leu, un porc și o maimuță. De aceea când omul bea primul pahar el devine blând ca un miel, după al doilea devine curajos ca un leu, după al treilea se tăvălește în noroi ca un porc iar după al patrulea își pierde chipul de om și devine maimuță
Aceste cuvine se cade să le ținem în minte atunci când bem un pahar de Purim. Iar celor cărora le va fi frică să bea mai mult decât de obicei se cade să le amintim de vorbele lui Moișe Iserles: Nu contează dacă omul bea mult sau bea puțin important este ca pornirile lui să fie în numele Binelui.