Yentl

În ultimul timp, Teatrul Evreiesc de Stat își consolidează statutul ca instituție cu personalitate de interes pentru orice spectator, indiferent de apartenența sa etnică, prin spectacole atractive cu sens emoțional și cultural. Scriitorul Isaac Bashevis Singer revine în repertoriul teatrului după “Dușmancele, o poveste de iubire” cu “Yentl”. Născut în Polonia în 1902, decedat în 1991, fiu al unui rabin, Isaac Bashevis Singer emigrează în America în 1935, scrie în limba idiș, dar traducerile în engleză și în alte limbi ale pământului, îi aduc consacrarea ca prozator prin romanele, nuvelele și scrierile pentru copii, cât și răsplata în 1978 cu Premiului Nobel pentru literatură. Își completează valoarea personalității și prin apropierea de dramaturgie, de teatru. La origine “Yentl” este o proză, o povestire inspirată și din viața personală, după care s-a realizat un film muzical cu Barbara Streisand (regie și interpretarea rolului principal). În 1975, Isaac Bashevis Singer își dramatizează scrierea alături de Leah Napolin, cu un mare succes pe Broadway. Scriitorul are printre alte multe credințe privind literatura și pe cea următoare : “Să scrii despre dragoste și să eviți sexualitatea ?! Absurd !”. Cu rafinament o aplică și o argumentează în “Yentl”.

Pentru că spectacolul impresionează prin tematica sa actuală în viața noastră curentă sunt necesare unele precizări spectatorilor care nu trebuie să ocolească acest teatru și reprezentația. Povestea vieții lui Yentl, o femeie inteligentă, cu probleme survenite prin tradiție, dar și prin personalitatea sa, este provocatoare. Tânăra fiică a unui rabin care moare, își dorește să depășească perceptele tradiției față de posibilitățile unei femei, să studieze , cât și să se afirme în societate. Drumul său va fi foarte greu pentru că se va confrunta cu prejudecăți sociale și morale, tradiționale. Alege soluția de a se travesti în bărbat, în Anschel, dar situațiile prin care trece o obligă să constate că personal deține “un suflet de bărbat într-un trup de femeie”. Trăiește o dramă, are cale liberă în postura unui bărbat, Anschel, de a merge să studieze Tora , dictată de Moise, dar în viața personală de a iubi pe cineva, femeie sau bărbat (!) îi este imposibilă înfăptuirea relațională a sentimentului. Dubla ipostază prin travestiul ales îi aduce satisfacție și prețuire ca bărbat instruit, dar înfrângere ca femeie; în dragostea pentru un partener, indiferent de sex, Yentl eșuează. Povestea lui Yentl și prin dramatizare atacă puncte nevralgice din existența actuală, cu un deosebit refinament. Mai întâi, propune judecarea tradiției în raport cu evoluția din mileniul trei, care plasa femeia în planul secund al vieții sociale, indiferent de religie. Yentl este evreică, dar orice femeie, indiferent de religie, se poate confrunta și astăzi, în diverse domenii cu îngrădirea afirmării pentru că nu este bărbat. Cel de al doilea aspect se referă la viața sexuală tratată cu deosebită delicatețe, lăsând cale liberă judecării prin trimiterea spre lesbianism, spre lumea homosexualității actuală și controversată de regulile tradiției și religiei. Un astfel de text bogat în tâlcuri este foarte dificil a fi pus în scenă, dar regizorul Erwin Șimșensohn reușește un spectacol credibil, provocator, emoțional cu ajutorul unei distribuții deosebite.

Pentru că textul este dramatizarea unei proze, Erwin Șimșensohn aplică inspirat jocul între acțiunea propriu-zisă și comentariile esențiale îndrumate prin rostirea de monologuri pe un podium cu relație directă cu publicul. Scenografia Alinei Herescu servește admirabil conceptul regizoral. Decorul, aparent neutru, este abil mobilat pentru a preciza funcțional locurile acțiunii, iar puntea spre public incită la judecarea faptelor povestite. Costumele Alinei Herescu, ilustrează prin amănunte semnificative, profilul personajelor. Spectacolul este jucat în limba română, dar regizorul introduce în momentele tradiționale cheie ale acțiunii – moarte rabinului sau nunta lui Anschel cu Hadaas -, replici în inidiș. Erwin Șimșensohn demonstrează în acest spectacol anevoios tematic, pricepere în lucrul cu echipa de actori aleasă pentru dezvoltarea personajelor și susținerea relațiilor dintre ele.

Yentl este un rol foarte greu, dar Alexandra Fasolă reușește excelent să caracterizeze în profunzime personajul. La nuanță, în funcție de solicitările situațiilor extreme prin care trece Yentl, actrița trăiește cu sensibilitate stările interioare ce frământă personajul. Travestiul în Anschel este interpretat exemplar prin modul în care manevrează gândul aparent al unui bărbat, dar special aplicat de către o femeie aflată în degringoladă sentimentală. Yentl devine astfel, un om ce are și probleme sexuale personale pe care încearcă să le rezolve. Alexandra Fasolă interpretează remarcabil duplicitățile caracteriale ale personajului și reușește ale comunica direct, cu finețe spectatorilor și în monologurile explicative susținute pe puntea spectacolului; se dovedește a fi o tânără actriță de valoare care deține multiple capacități de a evolua atât în teatru, cât și în film, domeniu în care a exersat apreciabil până acum.

Povestea lui Yentl se construiește cu ajutorul unor alte două personaje centrale, Avigdor și Hadaas. Băiatul este un student sărac, ce iubește o fată dintr-o familie avută, pe Hadass, dar regula tradiției îl obligă la un mariaj cu propietara unui mic magazin, o femeie ursuză; se împrietenește la studii cu Anschel (Yentl) și acțiunea se complică. Anschel (Yentl) se căsătorește cu Hadass, au loc apoi, divorțuri ca într-un scenariu de telenovelă bine scris. În rolul lui Hadass, tânăra naivă care caută dragostea, Raluca Aprodu construiește ireproșabil personajul, fata îndrăgostită de Avigdor, dar care este atrasă și de Anschel. În Avigdor, Mihai Conrad Mericoffer conturează doar esența tânărului doritor de învățătură și dragoste, dar precipită adeseori rostirea replicii, în special în postura de povestitor al faptelor și nu susține rostul cuvântului și al relațiilor. Celor trei personaje centrale li se alătură cele reprezentative pentru lumea în care trăiesc, de la părinți, vecine clevetitoare sau rabini, ilustrate iscusit de fiecare actor distribuit. Din cei nouăsprezece actori cărora le revin personaje argument ies în evidență prin experiența teatrală cunoscută, Maia Morgenstern în rolul mamei lui Hadass, Natalie Ester în Nechele, o clevetitoare, Rudy Rosenfeld în rolul unui rabin, Nicolae Călugărița în tatăl lui Yentl, Roxana Guttman în pețitoarea Yachna, unii dintre ei având de rezolvat și alte apariții secundare. Întreaga echipă distribuită se implică însă, cu dăruire partiturilor de plan secund.

“Yentl” este un spectacol lucrat cu migală regizoral, ce poate fi definit ca o realizare a Teatrului Evreiesc de Stat. Nu poate fi ignorat de publicul larg pentru că propune o analiză de interes a actualității.

P.S. Teatrul Evreiesc de Stat găzduiește în foaier , expoziția de desen și sculptură – Jana Gertler – “Imagini din spatele frunții”, ce merită toată atenția iubitorilor de artă plastică.

Sursă: Blog Ileana Lucaciu

Joi, 22 mai, a avut loc la Teatrul Nottara din Bucureşti spectacolul Teatrului Evreiesc de Stat, Yentl. Textul este scris de Leah Napolin şi Isaac Bashevis Singer şi se bazează pe povestirea lui Singer, ‘Yentl the Yeshiva Boy’, din care în 1983 s-a făcut şi un film foarte apreciat la vremea aceea, în care rolul principal (precum şi regia şi producţia) i-a aparţinut Barbarei Streisand. Regia piesei este semnată de Erwin Şimşensohn. Spectacolul se joacă în limba română şi are o durată de 2h40, cu o pauză.

Yentl este povestea unei fiice de rabin, instruită în secret de tatăl său, care alege să îşi depăşească condiţia de femeie într-o societate restrictivă, în care numai bărbaţii au acces la educaţie şi la cunoaştere. Ea alege să renunţe la portul şi obligaţiile femeieşti, şi continuă să studieze scriptura, dându-se drept bărbat la o yeşivă. Din momentul aceste hotărâri, Yentl se transformă în Anschel şi îşi începe lupta cu destinul. Ea nu îşi cere doar dreptul la învăţătură, ci şi dreptul de a se căuta pe sine, de a se regăsi în latura sa androgină şi de a fi liberă de prejudecăţi şi constrângeri tradiţionale.

Yentl este o poveste despre misterul aparenţelor, despre decepţiile inimii şi despre divina androginie a sufletului – Isaac Bashevis Singer

Alexandra Fasolă (în rolul lui Yentl/Anschel) oferă o surpriză de proporţii, pe care nu aş fi ghicit-o văzând-o jucând în Stele Rătăcitoare, o altă piesă a Teatrului Evreiesc de Stat. De altfel, performanţa ei în acest spectacol a fost recunoscută şi de un juriu de specialitate, ea primind premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal în cadrul Galei UNITER 2014.

Sub ochii spectatorilor, Alexandra Fasolă este pe rând un povestitor filosof, o adolescentă rebelă care refuză toţi peţitorii şi se îmbracă în haine bărbăteşti, un adolescent timid într-o gară, un student eminent la yeşiva, o tânără îndrăgostită în secret de partenerul de studiu, un tânăr îndrăgostit de o fată frumoasă şi apoi o femeie matură care îşi asumă hainele bărbăteşti pe care le poartă şi care are tăria să se bucure de fericirea oamenilor pe care i-a iubit în tinereţe. Trecerea de la un rol la altul, de la personajul masculin la cel feminin, apoi la cel nehotărât este realizată de Alexandra Fasolă cu aparentă uşurinţă, spectatorul intrând imediat in atmosfera noului personaj.

Desigur, se vede aportul regizorului Erwin Şimşensohn şi colaborarea excelentă cu scenografa Alina Herescu. Piesa este legată, actorii ştiu exact ce trebuie să facă în fiecare moment. Chiar dacă acţiunea principală se desfăşoară într-un colţ al scenei, ceilalţi actori îşi joacă rolul în continuare, fără a se baza pe ochiul distras al publicului. Scena în sine este prelungită cu o rampă spre sală, unde actorii vin să se destăinuie şi să se consulte cu publicul. O idee minunată, care în acest spectacol a adus un plus de valoare întregii reprezentaţii.

Toţi cei prezenţi pe scenă au meritat aplauze prelungite, dar nu-i voi menţiona aici decât pe Iolanda Covaci (pe care o consider o actriţă cu o performanţă constantă şi mereu feminină) şi pe Darius Daradici, care împreună cu Alexandra Fasolă a interpretat minunat rolurile principale, interacţiunea dintre ei fiind magnetică şi naturală.

Piesa abordează alternativ, cu umor dar şi cu gravitate, subiecte tabu din viaţa, tradiţia şi legea evreiască. Pe lângă subiectul principal – femeia care încalcă legea prin studierea cărţilor sfinte –, piesa abordează şi alte teme interzise, ruşinoase sau jenante, precum lesbianismul, misoginismul, viaţa intimă a cuplurilor căsătorite şi chiar păduchii de sub perucile femeilor măritate. De asemenea, piesa conţine câteva scene de nuditate, atât masculină cât şi feminină, precum şi multe aluzii deocheate, toate acestea dând savoare piesei şi stârnind hohote de râs din public.

Trebuie să menţionez şi că sala era plină, aşa cum n-am mai văzut-o la alte spectacole ale Teatrului Evreiesc de Stat, semn că i s-a dus vestea şi piesei, şi Alexandrei Fasolă. De aceea, vă invit să urmăriţi programul teatrului şi să vă procuraţi din timp bilete pentru următoarea reprezentaţie. Preţul biletelor este mai mult decât decent (17 lei) iar elevii, studenţii şi pensionarii plătesc doar 6,5 lei.

Vă mai spun că Isaac Bashevis Singer a luat premiul Nobel pentru literatură în 1978 şi că a fost foarte nemulţumit de filmul Yentl din 1983, în care a considerat că Barbara Streisand i-a deturnat personajul şi naraţiunea pentru a se pune pe ea însăşi in evidenţă. Vă propun un exerciţiu: mergeţi să vedeţi piesa regizată de Erwin Şimsensohn, apoi încercaţi să vă imaginaţi dacă Singer ar fi fost mai mulţumit de prestaţia Alexandrei Fasola decât de cea a Barbarei Streisand.

Sursă: Semne Bune

Între vocaţia de a cunoaşte şi dorinţa de a fi: Yentl. Minte de bărbat şi inimă de femeie, iar sufletul… Sufletul? Cu Yentl, regizorul Erwin Şimşensohn a ales să vorbească despre „divina androginitate a sufletului”.

Cea mai recentă premieră a Teatrului Evreiesc de Stat este povestea unei fiice de rabin, inteligentă şi în secret instruită, care se răzvrăteşte împotriva propriei condiţii: aceea de femeie într-o societate tradiţională, restrictivă.

Erwin Şimşensohn s-a lăsat fermecat de personalitatea lui Yentl şi i-a urmărit cu sufletul la gură – poate şi de aici tensiunea înaltă a spectacolului – destinul sinuos. Pentru că Yentl, lepădând hainele femeieşti, s-a angajat, cu numele de Anschel, într-o luptă periculoasă nu doar cu prejudecăţile, ci, în primul rând, cu sine însăşi. Periculoasă fiindcă atunci „când trupul îmbracă haine străine, sufletul se tulbură”.

Yentl este dramatizarea unei proze scurte scrise de Isaac Bashevis Singer – Yentl the Yeshiva Boy –, pe care laureatul (1978) premiului Nobel a dramatizat-o împreună cu Leah Napolin pentru Broadway. Spectacolul a cărui premieră absolută a fost în 1975 a avut-o ca protagonistă pe Tovah Feldshuh. Celebritatea i-o va câştiga însă Barbra Streisand în 1983, cu un musicalul pe care îl regizează şi al cărei protagonistă este.

La Teatrul Evreiesc de Stat, într-un spaţiu de joc avansând până în sală, decupat cu lumină albă, crudă – plan care va fi al rezoneurului, luat în stăpânire de cel care se va adresa direct publicului – , Anschel – cu graţie, cu inteligenţă, cu simţul umorului ascuţit până la cinism – vine să ne spună povestea lui Yentl. Extrem de feminină, Alexandrei Fasolă îi reuşeşte desăvârşit aparenţa androgină. Pe întreg parcursul spectacolului, vocea şi gesturile ei se încarcă de senzualitate şi, deloc paradoxal, se spiritualizează. Senzualitatea îi va cuprinde, în tonuri complementare, şi pe Avigdor, şi pe Hadass, într-un triunghi în care liniile de câmp magnetic se organizează pentru fiecare dintre cele două distribuţii altfel. Yentl, Anschel ca băiat şi student la ieşivă, se împrieteneşte la cataramă cu Avigdor, partenerul ei/lui de studiu. Între ei va străluci (şi îi va întuneca) Hadass: amândoi o iubesc, ea îi iubeşte pe amândoi. Este interesant cum regizorul a optat pentru o distribuţie dublă: cu Mihai Conrad Mericoffer şi Darius Daradici pentru rolul lui Avigdor şi Raluca Aprodu, respectiv Iolanda Covaci pentru rolul lui Hadass. Alexandra Fasolă şi Mihai Conrad Mericoffer dezvoltă o relaţie subtilă, care augmentează propensiunea spre idealul androgin, în timp ce Darius Daradici îşi atrage partenera cu forţa dominatoare a masculinităţii. În ceea ce o priveşte pe Hadass, Raluca Aprodu evoluează, spectaculos, în zona feminităţii expansive, iar Iolanda Covaci este introvertită, fragilă şi cu un aer de mister. Echipa este omogenă şi nu pot cita niciun nume dintre cele optsprezece fără a-i nedreptăţi pe ceilalţi actori. Aici s-ar cădea, aşadar, să găsim un loc pentru aplauze.

Spectacolul creat de Erwin Şimşensohn are o anume teatralitate care îmi aminteşte de montările Cătălinei Buzoianu, aşa cum jocul Alexandrei Fasolă m-a dus mai degrabă cu inima decât cu gândul la Valeria Seciu. Este plăcut şi reconfortant să vezi cum arta magistrului devine pânză freatică şi hrăneşte arta unui discipol. Erwin Şimşensohn delimitează clar spaţiul de joc, decupează prin ecleraj şi se foloseşte justificat de codurile proxemice. Luciditatea nu exclude însă emoţia. El reuşeşte să creeze emoţie nu numai mizând pe jocul actorilor, ci şi construind situaţii-pandant. Iată doar două exemple: la moartea tatălui, Yentl, chiar împotriva ritualului (o femeie nu are voie să spună Kadiş) va spune rugăciunea, iar cei zece, fără voie, îi vor răspunde amen, aşa cum la logodna lui Avigdor cu Peşa ea/el, va cânta, iar ceilalţi o/îl vor urma. Sau momentul de după baia rituală a lui Hadass, în care îi vedem pe Yentl/Anschel, Avigdor şi Hadass împreună într-o realitate-nonrealitate ce prefigurează dezvoltarea ulterioară a acţiunii. O acţiune în care simbolul este esenţial. În care imaginea plastică rezolvă situaţii aproape insurmontabile, aşa cum este noaptea nunţii lui Anschel cu Hadass. În care emoţia devine sufocantă atunci când aflăm că pe fiica lui Hadass şi a lui Avigdor o cheamă Yentl. Şi cred că pentru regizorul Erwin Şimşensohn Yentl este un spectacol de maturitate.

Sursă: Yorick

Există o prejudecată cum că marii actori sunt cu capul în nori și le lipsește cu desăvârșire talentul pentru cele lumești, cum ar fi, de pildă, managementul unei instituții de cultură. Iată că directoratul Maiei Morgenstern la Teatrul Evreiesc de Stat infirmă categoric o asemenea concepție.

Suflet de bărbat în trup de femeie

Intertitlul de mai sus nu se referă la doamna director (deși are, și domnia sa, destulă bărbăție) ci la Yentl, personajul creat de Isaac Bashevis Singer, scriitor premiat cu Nobel pentru harul său, dar și pentru curajul și umorul cu care a abordat subiecte tabu. Afirmația sa ”Credința în Dumnezeu e la fel de necesară ca sexul” a stârnit oroare în rândurile majorității pudibondo-bigote. În 1950, când Singer a publicat proza scurtă ”Yentl”, a vorbi despre travestiți sau lesbiene era un lucru rușinos și de-a dreptul condamnabil. Dramatizarea pe care Bashevis Singer a făcut-o împreună cu Leah Napolin conferă parcă și mai multă substanță poveștii despre Yentl, fata cu suflet de bărbat.

Pentru că nu poate accepta condiția femeii așa cum este impusă de tradiție (cârpit ciorapii bărbatului, gătit, făcut copii), Yentl încalcă regula care interzice femeii instruirea și, travestită în băiat, cu un nume nou, Anschel, se duce la școală să studieze Tora. Curând, va afla că obiceiul de a se îmbrăca în hainele tatălui nu era generat doar de setea ei pentru învățătură. Yentl, devenită Anschel, student la Ieșiva, se va îndrăgosti în egală măsură de colegul Avigdor și de sfioasa Hadass.

Distribuție monolit, decor pe măsură

Cel care a montat spectacolul ”Yentl” pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București este Erwin Șimșensohn (cunoscut mai mult ca actor) având un ”complice” de nădejde în scenografa Alina Herescu. În prelungirea scenei se află un fel de catwalk/peninsulă, care ajunge până aproape de mijlocul sălii. Astfel, personajele pot avea aparté-uri cu publicul, pentru a relata fapte care nu s-au întâmplat pe scenă. În rolul titular, Alexandra Fasolă oferă o surpriză de proporții. Parcurgând călătoria inițiatică, în cursul căreia Yentl se descoperă pe sine, tânăra actriță oferă o impresionantă demonstrație de virtuozitate. La început, e jucăușă, inocentă, fragilă, pentru ca, pe măsură ce Yentl se transformă în Anschel, să i se schimbe și vocea, și atitudinea, până și mersul, devenind un adolescent credibil și cuceritor, apoi un adult cu puseuri de sarcasm. Colegul de la Ieșiva, Avigdor, în versiunea lui Darius Daradici, este un june viril, însetat de sex, gata să se însoare cu prima femeie care îi pică la îndemână și care știe să își ascundă latura sensibilă, romantică.

Hadass este întruchipată de Iolanda Covaci: o făptură diafană, pură, dar care visează la iubire. Ecuația este una în care erotismul e factorul de bază: Anschel/Yentl se îndrăgostește de Avigdor și de Hadass. Avigdor o iubește pe Hadass dar se simte puternic atras și de Anschel/Yentl. Hadass e îndrăgostită de amândoi. Încrengăturile acestui ciudat triunghi sunt sugerate subtil, cu mult rafinament, prin simboluri ușor descifrabile, chiar și pentru spectatorul fără experiență în decriptări. Dar ceea ce impresionează în primul rând la acest spectacol este modul în care marii actori ai teatrului îi țin, pur și simplu, pe palme, pe actorii tineri, aflați la început de drum.

Maia Morgenstern interpretează cu nerv și pasiune un rol mic, Frumka (mama Hadassei). Roxana Guttman este Yashna, femeia care știe tot și care îți acaparează atenția chiar și atunci când se află în plan îndepărtat și se strâmbă după ce a băut ceva. Rudy Rosenfeld joacă două roluri (Treitl, Rabinul) reduse ca partitură, dar bine definite. Eugenia Brenda este admirabilă în rolul Peshei, după cum și mama acesteia, în intepretarea Mirelei Nicolau, are haz și savoare. La fel, Natalie Ester face din Nechele un personaj pitoresc, amuzant. Am urmărit cu atenție momentele când pe scenă se aflau 18 actori, aproape toată distribuţia. Deși acțiunea era focalizată într-un anumit punct, toți ceilalți își jucau rolurile ca și cum ar fi fost personaje principale. De aceea, își merită aplauzele cu prisosință și Cornel Ciupercescu, Nicolae Călugăriţa, Mihai Ciucă, Mihai Prejban, Nicolae Botezatu, Cristina Cârcei, Veaceslav Grosu, Marius Călugăriţa, Mircea Dragoman, Anka Levana, Mircea Drâmbăreanu, Cristina Pleşa şi fetiţa Dara Ştefania Ioviţu. Pe scurt, Erwin Şimşensohn a reuşit ceea ce şi-a propus: un spectacol curat, coerent, bine articulat și, nu în ultimul rând, foarte captivant.

Sursă: Muze și arme

Una dintre cele mai neaşteptate, dar şi mai plăcute surprize din oferta de anul acesta a Festivalului Naţional de Teatru a fost, fără îndoială, spectacolul cu piesa „Yentl” de la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Chiar nu are rost să ne pierdem în discuţii sterile specifice aflatului în treabă la români dacă locul lui Yentl era sau nu era în secţiunea Teatrul de mâine. E adevărat, regizorul Erwin Şimşensohn nu a terminat chiar ieri Facultatea de Regie a UNATC. Din câte am izbutit să aflu, a absolvit-o în urmă cu vreo zece ani şi se pare că a avut norocul de a fi studentul extraordinarei regizoare şi profesoare Cătălina Buzoianu. Ceva din spectacolul lui de acum aminteşte de stilul celor ale Cătălinei, dar mai presus de toate e limpede că montarea poartă însemnele lucrului bine făcut, temeinic gândit şi riguros paginat scenic, al grijii pentru detaliu, pentru claritatea poveştii, pentru desenarea sigură a personajelor. Erwin Şimşensohn nici nu a ales un text oarecare, neîmplinit, neverificat, cu o dramaturgie pauperă, nici nu l-a tratat cu superficialitate. Piesa e bine articulată, cu poveste, cu personaje, cu acel ceva care te îndeamnă să vrei să revii la teatru. Toate aceste însuşiri se regăsesc cu prisosinţă în montare. Yentl vorbeşte despre iubire, despre iubirea dintre un bărbat şi o femeie, despre meandrele acesteia, despre nesiguranţă şi îndoială, despre mitul androginului, fără a exhiba de dragul exhibiţiei sexualitatea. Yentl povesteşte despre sacrificarea unei iubiri de dragul alteia, a celei sigure, greu încercate dintre un alt cuplu, cuplu în care bărbatul iubit e acelaşi, cuplu a cărui fericire a fost deturnată de prejudecăţi religioase şi sociale, de tradiţie, de conservatorisme şi autoritarisme prost înţelese şi care, prin sacrificiul lui Yentl, se poate, în fine, împlini. Yentl vorbeşte deopotrivă despre iubirea personajului principal feminin pentru învăţătură, pentru Tora, pentru Talmud, la studierea cărora i se interzicea accesul doar fiindcă este femeie şi rânduielile vor astfel. Despre sacrificarea feminităţii de dragul studiului. Despre sacrificarea fericirii în favoarea studiului şi a credinţei. Despre îndoiala chinuitoare asupra propriei feminităţi.

Fie şi numai din acest rezumat extrem de concentrat se înţelege lesne că nuvela lui Bashevis Singer, dramatizată în 1975 de autorul însuşi, laureat al premiului Nobel pentru literatură, dramatizare înfăptuită împreună cu Leah Napoli şi devenită în 1983, nu ştiu dacă neapărat fără voia, dar cu certitudine cam fără entuziasmul autorului, scenariul unui film scris, regizat şi interpretat de Barbara Streisand, nuvela, zic, se arată una complexă, cu numeroase şi provocatoare teme şi suprateme. Acestea, îngemănarea lor se păstrează nealterate în versiunea dramatizată, iar meritul regizorului spectacolului de la Teatrul Evreiesc de Stat e acela de a le fi descoperit, ordonat, valorizat într-un spectacol limpede, sensibil, clasic şi modern deopotrivă. Erwin Şimşensohn a optat pentru calea înţeleaptă de a juca montarea în limba română, dar nu a uitat nici o clipă că spectacolul face parte din repertoriul unui teatru al cărui rost e acela de a servi interesele culturale ale unei comunităţi anume, de a-i păstra şi reaminti acesteia propriile tradiţii.

Suma aceasta indiscutabilă de calităţi, cărora li se adaugă aptitudinile regizorului de a coordona şi de a conferi personalitate şi proeminenţă scenelor de grup, de a asocia numerele solistice cu cele colective, să nu mai fie ele oare în specificul teatrului de mâine? Să fie sensibilitatea, emoţia, sentimentul excluse din intimitatea acestuia? Peste poate. Iar dacă în teatrul românesc de mâine, vom întâlni regizori serioşi, atenţi, minuţioşi, doritori să lucreze la detaliu cu actorii, aşa cum se arată Erwin Şimşensohn, cu atât mai bine ţării şi lui, adică teatrului, dar şi directorului de scenă, cu atât mai bine.

Nici Alexandra Fasolă, deţinătoarea exemplară, fără cusur, a rolului principal, nu e nicidecum o actriţă fără trecut, fără palmares, fără performanţe. Am mai văzut-o, am şi apreciat-o, în câteva alte apariţii prilejuite de spectacole datorate regizorului Victor Ioan Frunză, spectacole pe care le-am apreciat şi lăudat. Acum Alexandra Fasolă are de trecut o probă de foc. Trebuie să fie deopotrivă feminina Yentl, fals masculinul Anschell, să le surprindă amândurora crizele şi dramele identitare, strădania de a nu mai fi ceva şi de a deveni altceva, de a se zbate şi a se lupta cu propriul eu sfâşiat de această devenire şi impusă, şi autoimpusă. Şi mai trebuie să fie şi naratorul nu rece, dar nici lacrimogen, nu autoimpresionat, dar nici fals distanţat de drumul sinuos pe care trebuie să îl parcurgă Yentl. Şi toate aceste ipostaze îi ies de minune Alexandrei Fasolă. Ea împarte funcţia de povestitor, nu în părţi egale, e drept, cu Darius Daradici. Ambii ajutaţi de decorul foarte bine proiectat, cu necesare şi inspirate prelungiri în sală, decor creat de o tânără scenografă, Alina Herescu, posesoare a unei impresionante cărţi de vizită.O certitudine a teatrului de azi, o garanţie pentru teatrul de mâine. Darius Daradici mai are misiunea de a-l juca năvalnic, hotărât, cu pasionalitate masculină pe tânărul student sărac Avigdor. O face la rându-i foarte bine. Un indiciu că Teatrul Evreiesc de Stat dispune şi de actori tineri foarte buni şi că, cel puţin din acest punct de vedere, are viitorul asigurat. Contribuie la consolidarea acestei certitudini Iolanda Covaci, subtila, delicata interpretă a lui Haddas, fata neştiutoare, la început zdrobită de autoritatea familiei, de inflexibilitatea tradiţiilor şi de obtuzitatea unei mame cvasi- bigote (ferm interpretată de Maia Mogenstern), mai apoi dornică să îşi ia în mâini proprii existenţa.

Actori din felurite generaţii, de la binecunoscuţii Rudy Rosenfeld, Roxana Guttmn, Nicolae Călugăriţa, Cornel Ciupercescu, Mihai Ciucă, Natalia Ester, Mirela Nicolau, la Eugenia Brenda, Mihai Prejban, Nicolae Botezatu, Cristina Cîrcei, Veaceslav Grosu, Marius Călugăriţa, Mircea Dragoman, Mircea Drâmbăreanu, Anka Levana, Cristina Pleşa la copilul Dara Ştefania Ioviţu, i s-au încredinţat regizorului Erwin Şimşensohn şi bine au făcut. Îşi pun cu toţii semnătura pe un spectacol bun. Bun şi, mai presus de toate, frumos şi mustind de omenesc. Un frumos şi un omenesc în absenţa cărora eu, cel puţin, refuz să îmi imaginez teatrul de mâine.

Sursă: Adevărul

A iubi şi a trăi în iubire sau a fi cea care simţea că este, cea pe care sufletul i-o cerea stringent să fie, împotriva unor vremuri neprielnice, împotriva tuturor prejudecăţilor şi a “datului” din cele mai vechi timpuri? Soţie şi mamă…femeie în vremuri în care femeile erau restricţionate de o societate rigidă sau o fiinţă învăţată, liberă şi puternică prin cunoaştere? Dar cu ce preț?

Luptă, zbucium, durere, fericire, împăcare, iubire, toate într-un suflet de copil orfan, Yentl, toate într-o fetiţă aparent fragilă care alege calea învăţăturii şi este dispusă la orice sacrificiu, inclusiv acela de a-şi masca feminitatea, de a se travesti şi de a trăi asemenea unui bărbat, pentru că doar aşa putea să fie fericită într-o lume a bărbaţilor. Va merita?

Yentl marchează debutul regizoral al lui Erwin Şimşensohn, care a primit şi recunoaşterea Uniter prin nominalizarea la secţiunea “debut”. Spectacolul, deja foarte îndrăgit de publicul bucureştean, aparţine de Teatrul Eveiesc de Stat, fiind dramatizarea unei proze scurte scrise de Isaac Bashevis Singer, Yentl the Yeshiva Boy şi dramatizată apoi de autor împreună cu Leah Napolin pentru Broadway, care a avut premiera în 1975.

”Yentl”, o poveste pe care am privit-o cu sufletul la gură, timp de mai bine de două ore şi jumătate, urmăreşte viaţa unei micuţe evreice, foarte inteligentă şi curioasă, fiică de rabin, pe care tatăl ei alege să o educe, să o şcolească. Tatăl moare, însă, lăsând-o fără apărare în faţa unei societăţi pline de prejudecăţi şi limitări, fără posibilitatea de a-şi duce mai departe educaţia. Acesta este momentul care declanşează răzvrătirea copilei, care îi cere socoteală lui Dumnezeu pentru accidentul de o fi lăsat femeie pe pământ pe care hotărăşte să-l corecteze chiar ea prin asumarea unei alte identităţi, un băiat pe nume Anschel. O bătălie în care Yentl se angajează, un drum sinuos pe care alege să meargă doar pentru a putea studia Talmudul, Tora, Ghemara şi toate celelalte scrieri vechi într-o Yeshiva de băieţi, o căutare și descoperire de sine.

Nu bănuieşte ”Yentl” că tocmai iubirea avea să intervină în misiunea ei, făcând-o pentru un moment, sau două, să ezite atunci când se prinde într-un triunghi periculos, în care se îndrăgosteşte de Avigdor, primul ei prieten din şcoala de băieţi, dar o iubeşte şi pe Hadass, fata care fusese la un pas de căsătorie cu noul său amic. Ipostază foarte primejdioasă pentru că, atunci „când trupul îmbracă haine străine, sufletul se tulbură”, și emoțiile pot întuneca judecata.

Regizorul Erwin Şimşensohn a făcut o alegere extrem de inspirată, din punctul meu de vedere, pentru rolul greu Yentl/Anschel, mizând pe Alexandra Fasolă, o actriţă foarte talentată şi versatilă care reuşeşte să convingă în această apariţie androgină. Tânăra artistă oferă o impresionantă demonstrație de virtuozitate în partitura distribuită, pentru care a fost nominalizată la câstigarea unui premiu Uniter la categoria “cea mai bună actriţă într-un rol principal”. Sper din tot sufletul să îl câştige.

La început, este o fată, inocentă, fragilă, pusă pe glume, pentru ca, pe măsură ce Yentl se transformă în Anschel, să i se schimbe totul: atitudine, voce, prestanţă, transformându-se într-un cuceritor adolescent, iar ulterior într-un adult mândru de alegerea sa, fericit să vadă un rezultat minunat al deciziei sale pline de curaj şi altruism de a-i mărturisi adevărul lui Avigdor şi de a o părăsi pe Hadass.

Actriţa pendulează cu o forţă şi o expresivitate admirabile între momente de bucurie, tristețe, încredere, dezamăgire, zbucium interior, frică, dar şi patimă pentru cunoaştere, susţine cu pasiune momentele de monolog şi cu plasticitate pasajele în care relatează direct spectatorilor faptele nevăzute pe scenă. Am mai văzut-o pe Alexandra Fasolă în Duşmancele, un alt spectacol al TES şi mi-a atras atenţia şi acolo, dar în acest rol a fost pentru mine o surpriză de proporţii.

Personajul lui Avigdor este interpretat, la dublu, de Mihai Conrad Mericoffer şi Darius Daradici. Eu am văzut spectacolul cu Darius Daradici, care m-a captivat din prima clipă în care a intrat pe scenă. Actorul dezvoltă în Yentl, un personaj cu o masculinitate pregnantă, puternic, intrigat de atracția inexplicabilă pe care o simte față de Anschel, însetat nu doar de o aparentă dorință de sex ci și de una ascunsă de iubire. Își atrage partenera tocmai cu acest amestec de virilitate și sensibilitate, condimentat cu un umor savuros în anumite momente.

Pentru rolul lui Hadass, regizorul a optat, de asemenea, pentru două actrițe pe aceeași partitură: Raluca Aprodu și Iolanda Covaci. În reprezentația văzută de mine a jucat Iolanda Covaci care a reușit un personaj timid, introvertit, limitat ca educație, dar foarte dornic de iubire și erotism.

Sunt foarte curioasă de ceilalți doi actori, Mihai Conrad Mericoffer și Raluca Aprodu în rolurile lui Avigdor și Hadass, pentru că bănuiesc o abordare distinctă și note diferite date personajelor.

Distribuția spectacolului Yentl este completată de un număr mare de actori, care contribuie toți la dinamica și la reușita acestui exercițiu de teatru și care îi sprijină puternic pe cei trei tineri actori protagoniști. I-am apreciat și admirat pe toți, chiar dacă unii dintre ei ies mai mult în evidență, dar vreau să le menționez, pentru că mi-au plăcut tare mult, pe Natalie Ester în rolul unei savuroase Nechele, pe Geni Brenda care este o admirabilă Pesha sau pe Roxana Guttman în pețitoarea Yachna, cea care le știe pe toate.

Își merită aplauzele, cu prisosință, pentru ceea ce reușesc în Yentl și nu numai: Alexandra Fasolă, Iolanda Covaci / Raluca Aprodu, Darius Daradici / Mihai Conrad Mericoffer, Maia Morgenstern / Luana Stoica, Nicolae Călugarița, Nicolae Botezatu, Rudy Rosenfeld, Geni Brenda, Mirela Nicolau, Marius Călugărița, Viorel Manole / Mircea Drîmbăreanu, Mihai Ciucă, Cornel Ciupercescu, Christina Cîrcei, Mircea Dragoman, Natalie Ester, Veaceslav Grosu, Roxana Guttman, Anka Levana, Mihai Prejban, Cristina Pleşa, Dara Iovițu. Figurație: Sorin Sîrghi, Adi Tănăsoiu, Constantin Hitianu, Victor Căpraru, Cristian Meltzner, Florea Cîrstea, Alexandru Vasu, Eduard Ivan.

Viziunea regizorului Erwin Şimşensohn este susținută de scenografia Alinei Herescu, care creează o punte în continuarea scenei, pe care actorii se poziționează pentru momentele de monolog sau adresare directă către public. Mobilierul se schimbă dinamic în scenă, dar are și părți fixe, toate sugerând diverse locuri ale acțiunii.

”Yentl” este un spectacol care emoționează prin jocul actorilor, prin pasiunea cu care întreaga distribuție se implică în acestă demonstrație de act teatral lucrat în detaliu, coerent și captivant cu un final emoționant. Are un farmec aparte și prin multitudinea de obiceiuri și tradiții evreiești prezentate: pețit, nuntă, noaptea nunții, înmormântare. Nu-l ocoliți, dacă iubiți teatrul și artiștii, mergeți să îl vedeți. Vă va plăcea.

Sursă: Blog Ileana Andrei