Motke Hoțul

Am mai scris despre Shalom Ash când am văzut „Blazonul”, dramă mai subtil adâncită şi mai abil orchestrată. În „Motke Hoţul”, text incomod al dramaturgiei idiş, Ash reia de fapt o istorie scrisă (chiar mai bine!) de mulţi alţii înaintea lui; cea a păcătosului cu conştiinţa vinovăţiei, care vrea la un moment dat, sub impulsul iubirii, să devină un altul, bun şi respectabil.

Motke, supranumit „Hoţul”, dar şi „Bastardul”, este un tânăr evreu vagabond, scandalagiu, înhăitat cu borfaşii, beţivii şi cartoforii şi hăituit de vecinii terorizaţi de faptele lui. În complicitate cu prostituata de care este „prins”, el îi ucide amantul, îşi însuşeşte paşaportul şi identitatea acestuia. Ajunşi în America, cei doi fac ce au învăţat, într-o ambianţă de cloacă la fel de sordidă, chiar dacă sub măşti cu sclipici şi farduri. Adulat de „fetele” pe care le trimite „la produs”, Motke face însă o pasiune pentru o tânără – floare rătăcită printre „bube, mucegaiuri şi noroi”. O fiinţă ce îi aminteşte prin puritate şi căldură de biata sa „idişe mame”, care a îndurat atâtea încercând să îl aducă pe alte căi. Şi iată-l pe Motke aspirând şi reuşind să se transforme în alt om (temă veche, dragă romanticilor, predilectă la scriitorii expresionişti şi nelipsită azi din telenovele). Şi iată-l chiar mărturisind îngerului său salvator adevărata sa identitate şi crima comisă. Numai că trecutul nu iartă!

Greul desfăşurării spectacolului în idiş de la TES cade pe Veaceslav Grosu (Motke) şi pe Geni Brenda, cărora le sunt alături: Mihai Ciucă, Lucia Maler, Cornel Ciupercescu, Andrei Finţi, Marius Călugăriţa, Luana Stoica, Natalie Ester şi alţii. Efortul lor este stimabil. Urmărim sensibile momente de frământare, ori revelatoare momente de pasionalitate, cinism şi cruzime. Dar dacă scenele de „urmărire” ale lui Motke se salvează prin amuzantă parodiere, tablourile din bordel rămân, silnic, debitoare unui naturalism vulgar. Păcat!

Piesa lui Ash dezvoltă, pe urmele destinului eroului, picaro al lupanarelor şi şantanelor, atât registrul dramatic cât şi pe cel al comentariului satiric ori sentimental, în stilul operei şi al music hall-ului. Un „registru” (cu tradiţie în teatrul idiş), reînviat nu o dată cuceritor în spectacolul regizat de Andrei Munteanu. În acest scop montarea antrenează aproape întreaga trupă şi Orchestra TES, condusă de Bogdan Lifşin. Reţin, cu deosebire: ariile despre „roata morii care se învârte”… „anii care trec”… deruta în faţa întrebării „Unde ne îndreptăm?”. Ne lăsăm antrenaţi de îndemnul trăirii clipei („Ce frumos e pe lume să trăieşti!”).

Binemeritate aplauze la scenă deschisă primeşte minunata doamnă Leonie Waldman Eliad, cu o voce încă uimitor de limpede, cristalină şi fluentă, care face din Miss Golde o fiinţă aproape ireală! Aceeaşi reacţie de preţuire din partea publicului stârnesc şi recitativele ori cupletele susţinute de Dorina Păunescu, Arabela Neazi, Geni Brenda, Maria Pricopi. De mare efect sunt şi intermezzo-urile tot cântate şi de reală plasticitate a atitudinilor şi mişcărilor ori pantomimei, interpretate de un grup… Un grup în care se remarcă însăşi Maia Morgenstern, în chip exemplar mereu solidară cu echipa sa.

Sursă: Realitatea Evreiască

24 de actori, muzică, dans, coregrafie, dramaturgie, dramă, melodramă, decoruri fastuoase, desfășurare scenică de amploare pe durata a 120 de minute, un turneu de preconizat peste Ocean în vara acestui an… Obrazul subțire cu talente și bugete se întreține. Maia Morgenstern asigură o noua dimineață străvechiului teatru evreiesc din România, după dispariția mentorului Harry Eliad. Dulci amintiri mă leagă de acest teatru: nenumăratele spectacole de mare ținută artistică, întâlnirile cu actorii și regizorii de după premiere, cunoașterea mai în profunzime a problematicii holocaustului și a spiritului evreimii de pretutindeni așa cum transpare în piesele autorilor de limbă idiș. Am avut și privilegiul de a fi, eu, – un dramaturg neevreu să fiu aniversat la 60 de ani pe scena Teatrului unde mi s-a jucat cu succes o piesă.

Spectacolul cu piesa ”Motke Hoțul” este pentru mine în primul rând dovada ca brandul directoarei funcționează benefic, din mai multe puncte de vedere: ce dorește să facă, realizează, parcă dificultățile sunt mai mici și izbânzile mai mari. Piesele mai ambițioase, montările mai fastuoase. Pecetea marii noastre actrițe – vârf de generație, inegalabilă, inconfundabilă perlă a coroanei teatrului românesc și evreiesc, actriță înzestrată cu o forță dramatică colosală, cu unicitate expresivă de excelență, cu politețe și finețe, totodată, nu poate fi nici refuzată în proiecte, și nici în bugete. Piesa vizionată glumă!, constituie dovada forței noului TES, un teatru până la finalizarea consolidărilor și reparațiilor la sediul istoric din sectorul 3, va fi unul itinerant, găzduit cu spontană colegialitate de Național, Bulandra, Odeon, Mic etc.

”Motke Hoțul”, scrisă în 1917, ne fură atenția și ne incită observația. Autorul textului este, Shomem Ash, mai mult romancier decât dramaturg, (nominalizat pentru un premiu Nobel) atras de fiorul epic al povestirii unui tânăr și foarte sărac evreu galițian care de foame, se pune pe furat. Un bastard, hoț de buzunare mărunt, putea fi linșat de păgubaș, dacă nu ar fi fost ascuns de mama sa, o femeie cumsecade, care-și apără fiul deși nu-i acceptă apucăturile, inclusiv și de furia tatălui vitreg hotărât să-l împuște pe hoț. Motke fuge de acasă în căutarea unei vieți mai bune și promite mamei că se va întoarce bogat. Piesa e o melodramă fluviu care se desfășoară, în mediu infracțional, al escrocilor și prostituatelor. Îndrăgostit de o frumoasă târfă, Mokte îi ucide amantul (sponsorul) și fuge cu individa în California, unde va reuși să mai urce o treaptă a infracționalității, într-un bordel luxos unde se va reîndrăgosti până la urmă de fiica cuminte a unui al proxenet pensionar, care-l condiționează pe Mokte să devină onorabil. Tânărul se dedică comerțului, vânzător de pește, dar apa noii vieți nu-l spală de marile păcate. Drama este a omului cu un fond uman pozitiv, devenit hoț și criminal și prin forța împrejurărilor vitrege și-a încrengăturilor tragice ale vieții sale, în America începutului de mileniu 20. E altă goană după aur pe străzile metropolei. În plină nuntă cu candida lui soție, care află adevărul și-l acceptă cum a fost și este, din iubire, Motke, înconjurat de poliție, în urma unui denunț, alege calea sinuciderii.

Este un subiect scenaristic bine condus, transfigurat în scene și secvențe dramatice, pitorești, picanterești, pigmentate cu sarea și piperul erotismului, uneori exacerbat de regizor (Andrei Munteanu) chiar la limita de dincolo de limita naturalismului. Multe funduri descoperite, dansuri provocatoare, sex ori simularea acestuia, scene de prea mare intimitate vizuală care pot indigna spectatorul pudic. Regizorul nu evită aceste capcane, dimpotrivă le creează cu voluptate. Imprimă un ritm alert spectacolului viu, bine articulat, personajele sunt grupurile subumane -hoții, păgubașii, familiile, proxeneții. Dar fiorul uman nu dispare niciodată.

Ca un Ulise emigrant, plecat din iatacul familiei, Motke caută îmbogățirea cu orice preț, ca revanșă la crunta sărăcie, dar el nu ne pare ca un monstru odios și se întoarce la normalitate însă e mult prea târziu. Actorul e simpatic și dezinvolt, Veaceslav Grosu îl joacă cu siguranță și aplomb, stările extreme prin care trece: e hăituit și va hăitui. E respins și va fi acceptat de mediu. Iubește cu pasiune și sinceritate atât pe târfa din bordel cât și pe fata cea bună pe care și-o dorește de soție. În rolul prostituatei Mary, prea bună la toate, actrița e dezlănțuită pasional și profesionist, sub toate aspectele. Geni Brenda duce greul primei părți a spectacolului prin dezlănțuire frenetică și expresivitate scenică. Relația ei cu tatăl, cu sponsorul și cu iubitul relevă capacitatea actriței de a survola cu succes, și momente foarte sensibile pe muchie de cuțit. Joacă vulgaritatea profesiei fără nicio reținere și apoi, dramaturgic, dispare din joc. Grupul femeilor din bordel are un numitor comun: garderoba deocheată, țipătoare, gesturile pe măsură, dar fiecare din artiste, experimentate și expresive, imprimă fiecărui rol de târfă un stil propriu. Ele creează, toate la un loc tabloul vivant în cheia burlescului. Bătrânele curviștine au grandoarea profesiei veche de milenii. Au deja noblețe. Excelează doamna Dorina Păunescu în monologul ei despre frumusețea urâțeniei și valorile bătrâneții.

În rolurile masculine, actorii teatrului prea bine cunoscuți, își aduc contribuția la vârtejul scenic, Cornel Ciupercescu e un imortal perfect, Mihai Ciucă impozant și fermecător, mereu cu aer exotic, Nicolae Călugărița compune cu aplomb un poerio. Este și nu este lumea noastră. Textual ne șochează, ne capturează dar este un golan de cartier, în echipa cu derbedei întruchipați forate dinamic și spectaculos de…. Părinții și posibilii socri ai lui Motke contrabalansează prin reflexivitate și permanentă onorabilitate gălăgia și furia străzii, nebunia hoțomanilor, oferind mini-portrete veridice pătrunse de uman. Se remarcă… În hora dansatorilor dirijați excelent, în valuri de inspirate intervenții, se evidențiază grupul și individualitățile atent creionate de regizor și mișcate pe muzica antrenantă de coreografa spectacolului, Galina Bobeicu. Costumele Undei Popp se asortează perfect cu cerințele personajelor din piesă, iar decorul lui Vladimir Turturică mutând, reconstituie realist și decent, multiform și policrom, spațiul existențial. Autorul scrie pe direcția universalului subsumat evreimii poloneze care emigrează în realitățile Noii lumi, America, la începutul veacului trecut. Un dolar valora cât o sută, în zilele noastre.

Traducerea pe monitor asigură o foarte bună recepție a textului rostit în idiș. Orchestra Teatrului amplă și sugestivă, dirijată de Bogdan Lifşin contribuie esențial la culegerea aplauzelor. Directoarea TES, doamna Maia Morgenstern își asumă un rol episodic, acel al unei bețive care ornează cu luciditate si spectaculozitate grupul dansatorilor străzii împreuna cu partenerii ei. Un mega spectacol de succes.

Autor: Dinu Grigorescu