Map
office@teatrul-evreiesc.ro
Language
  • lang Română
Teatrul Evreiesc de Stat
  • Despre noi
    • Istoric
    • Organizare
    • Informații publice
      • Achiziții publice
      • Anunțuri resurse umane
      • Declarații de avere și de interese
      • Informații serviciul financiar
      • Legea 544 / 2001
      • Nomenclator arhivistic
      • Program de audiențe
      • Program de funcționare
      • Programe și strategii
      • Rapoarte de activitate
      • Regulamente și metodologii
    • Rider tehnic TES
  • Spectacole
    • Stagiunea curentă
    • Repetiții
    • Arhivă
  • Trupa de teatru
    • Actori TES
    • Orchestra TES
    • Actori colaboratori
    • Regizori
    • In memoriam
  • Proiecte
    • Spectacole în limba idiș
    • Poveste fără sfârșit
    • Teatru peste Prut
      • Teatru peste Prut – Ediția 1, 2017
      • Teatru peste Prut – Ediția 2, 2018
    • Cu cărțile deschise
      • Prezentare
      • Coordonator
      • Ediții
      • Resurse
      • Arhivă
    • Tradiții iudaice
    • Teatru cu Colegiul Național ”Tudor Vianu”
    • 5 licee, 5 teatre
    • TES joacă pentru vârsta de aur
  • Calendar
  • Bilete
  • Parteneri
  • Blog
  • Contact

Lobby Hero

Home Lobby Hero
Image

Autor: Kenneth Lonergan

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Mihaela Ularu

Light design: Bogdan Gheorghiu

Realizator video-proiecție: Dimitris Costin Palade

Gen: Comedie

Limba: Română

Durata: 90 minute (fără pauză)

Premieră: 21 & 26 mai 2017

Sinopsis:

”Lobby Hero” oferă spectatorului o poveste aparent simplă, cu implicații complexe. Personajele – un paznic, șeful acestuia, un polițist și o polițistă – sunt în același timp și bune, și rele, și egoiste, și altruiste; suferă, se amuză sau exacerbează emoții, în încercarea de a se redescoperi pe ei înșiși. Jeff (Tudor Aaron Istodor), ostracizat de societate, dat afară din armată, dat afară din casă de proprii părinți, încearcă să-și refacă viața lucrând ca paznic într-o firmă de securitate. Nu este cel mai bun job din lume, dar pentru moment Jeff e liniștit. Însă somnul îi este tulburat de șeful firmei de securitate, care îi spune că fratele său e suspectat de crimă.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani!

PROGRAM

– Vineri, 1 martie, ora 19.00, Teatrul Evreiesc de Stat

– Joi, 2 mai, ora 19.00, Teatrul Evreiesc de Stat

BILETE

30 lei, 20 lei, 12 lei (elevi, studenți, pensionari)

Cumpără bilete
  • Distribuție
  • Galerie foto
  • Presă

Jeff: Tudor Aaron Istodor
Dawn: Alexandra Fasolă / Iolanda Covaci
Bill: Marius Călugărița / Șerban Pavlu
William: Mihai Prejban / Lucian Iftime

[Show slideshow]
Lobby Hero (1)
Lobby Hero (2)
Lobby Hero (3)
Lobby Hero (4)
Lobby Hero (5)
Lobby Hero (6)
Lobby Hero (7)
Lobby Hero (8)
Lobby Hero (9)
Lobby Hero (10)

YORICK: „Lobby Hero” sau despre eroul zilelor noastre

Există comedii care îi provoacă spectatorului un râs feroce, care duce până la schimonosirea totală, există și comedii care smulg zâmbete împovărate de tristețe, comedii care doar crispează prin superficialitatea lor, comedii la care nu știi cum să reacționezi, căci îndată ce-ți arcuiești gura cazi în tragicomic. Dar există și acele comedii pe care îți vine să le numești „light”, care te destind, fără a fi superficiale, care nu transformă orice dramă într-o tragedie, dar nici în comic grosolan și atunci apare acel râs terapeutic, care nu vindecă, ci te îndeamnă să nu te iei foarte în serios tot timpul și cu orice preț. O astfel de comedie a creat și Radu Iacoban, pe scena Teatrului Evreiesc de Stat. „Lobby Hero” expune o poveste la care te-ai fi așteptat cel mai puțin; e cu polițiști, fără a fi despre polițiști și e presărată cu multe potențiale probleme, dar fără a le aduce în punctul culminant. În același timp, nici nu frustrează spectatorul în vreun fel, ci demonstrează, punct cu punct, cum oamenii aparent simpli pot răsturna lumea așa cum o știm noi, cu susul în jos. Aparent simpli nu pentru că ar fi lipsiți de greutăți, ci pentru că nu își imaginează rețeaua alambicată de situații și sentimente care se naște dincolo de ceea ce cuprindem cu simțurile noastre.

Kenneth Lonergan îl așază în miezul piesei sale pe Jeff, în jurul căruia se creează cercuri concentrice de acțiune pe care, inconștient, el însuși le declanșează. Radu Iacoban împreună cu Mihaela Ularu transpun scenic acest lucru, creând un fel de punct magnetic în care, inevitabil, se adună toată tensiunea: la biroul paznicului, dintr-o scară de bloc. Și îți poți imagina efectiv cum undele iradiază până la secția de poliție, până în apartamentul 22 J sau până la închisoarea în care este închis fratele lui William, șeful lui Jeff. Spațiul în sine devine comic, numai la gândul că totul se face și se desface în scara unui bloc. Aici, Dawn (Iolanda Covaci) află că Bill (Șerban Pavlu) are o amantă și că ea doar îl așteaptă să se întoarcă de la „datorie”, iar el iese triumfător din lift, ca un erou, pe melodia „Careless Whisper”. Cele mai simple artificii comice sunt de efect, chiar dacă frizează kitsch-ul, tocmai pentru că se potrivesc acelei situații ilare în care paznicul modifică viața tuturor la 180 de grade. Acest paznic care amintește atât de bine de acei valeți din comediile lui Molière care creau haos și tot ei restabileau cumva ordinea.

Pe Jeff îl placi pentru că reprezintă optimismul în stare pură, căruia Tudor Aaron Istodor îi dă o notă de melancolie, cât să te ducă cu gândul la un bufon, dar nicidecum să te întristeze. Are mai multe probleme decât un om obișnuit, și totuși umblă vesel în tenișii lui făcuți papuci și cere autografe în loc de semnături în condică. În interpretarea lui Tudor Aaron Istodor, Jeff e un optimist autentic, dar în care întrezărești și conștientizarea dramelor, chiar dacă sunt lăsate să zacă într-un colț al sufletului și să se consume acolo în tăcere. Rolul său nu e construit doar pe un schelet de glumițe, ci și pe trecutul personajului marcat de ratări majore și pierderi dureroase, în spatele căruia tronează figura și influența paternă, adevăratul erou care a salvat vieți, și nu un simplu paznic într-un bloc.

La polul opus se află William, căruia Lucian Iftime îi conferă o seriozitate comică reconfortantă, o duritate scăldată în lumina blândeții și o iubire pentru adevăr, care nu se înmoaie decât în fața iubirii pentru fratele său. Încruntarea și îmbufnarea permanentă pe care le afișează Lucian Iftime sunt doar un văl transparent prin care privești fără opreliști în sufletul personajului său. E corect, e cinstit și îl simți cucerit de acest Jeff cu apucături de adolescent, care stoarce bunătatea din el de câte ori gafează. Iar Bill și Dawn sunt ingredientele care fac povestea să meargă mai departe, cu acele intrigi siropoase în care colegii de serviciu flirtează, se calcă pe coadă, se umilesc și se răzbună, din dorința de a se impune în fața celui slab.

Șerban Pavlu creează perfect acea stare de ridicol care apare din eterna discrepanță dintre esență și aparență. Bill e megaloman, e șef, e Don Juan, e corupt, e toate clișeele despre poliști adunate la un loc, în care niciun sentiment nobil nu rezistă, ci se prăbușește ca o fațadă prost construită. Iolanda Covaci înfățișează, dincolo de tiparul polițistei subestimate pe motive sexiste, tânăra femeie care își dorește să demonstreze, să cucerească și să iasă învingătoare într-un domeniu în care bărbații domină. Frumusețea interpretării Iolandei Covaci stă în dualitatea pe care o oferă rolului său – fragilitatea și tăria de caracter între care Dawn oscilează permanent și în care actrița ar trebui să se încreadă și mai mult, căci tocmai asta ar putea fi esența personajului său.

„Eroul din anticameră”, așa s-ar traduce mot á mot „Lobby Hero”. Eroii din zilele noastre nu mai sunt vedetele, intelectualii, politicienii, ci oamenii mărunți care își poartă greutățile cu grație disimulată acolo unde te aștepți mai puțin. Abia la final înțelegi că și Jeff suferă, că poartă o mască și că nu crede într-un univers în care totul se termină cu bine. Așa cum Lee din Manchester by the Sea (scenariu pentru care Kenneth Lonergan a câștigat anul acesta premiul Oscar) își interiorizează trauma și suferința până la frustrarea spectatorului care așteaptă fascinat răbufnirea, doar ca să se elibereze el însuși de tensiunea acumulată prin așteptare.

„Lobby Hero” este o comedie care prin exercițiu și rodaj are toate șansele să se numere printre puținele comedii reușite de pe piața teatrului din București. Radu Iacoban jonglează cu superficialul și kitsch-ul, dar nu cade în plasa lor, ci pune accentul pe mecanismele comice și pe profunzimea fiecărui personaj în parte, chiar dacă nu atinge adâncimi abisale, scopul fiind să râzi și să te destinzi în fața acestor povești și puțin comice, dar și puțin dramatice.

Sursă: Yorick

REALITATEA EVREIASCĂ: Omenia ca eroism

Un spectacol de la TES gândit pătrunzător, cu o ţesătură scenică atent elaborată de către Radu Iacoban, ni-l recomandă pe dramaturgul Kenneth Lonergan.

La un prim contact, „Lobby Hero” captează atenţia prin lumea personajelor (mai puţin schematizate şi atipice în raport cu „şabloanele”) şi prin poveştile lor, spuse în cheie realistă. Fiinţele imaginate de autor – chiar poliţişti fiind – sunt oameni obişnuiti, cu o existenţă banală, deşi neocolită de probleme. Sunt oameni cu trăsături, atitudini, mentalităţi, gesturi când bune, când rele, cu momente de slăbiciune şi altele de autoritarism şi agresivitate, cu egoisme şi generozităţi neaşteptate etc.

Aşa este şi protagonistul, Jeff (jucat de Tudor Aaron Istodor), un tânăr care şi-a ratat prosteşte mai multe şanse şi căruia jobul (în sfârşit primit, de paznic la o firmă de securitate) îi dă speranţe de redresare.

O situaţie nouă tulbură apele. Dintr-o confesiune imprudentă a şefului său (căruia îi este recunoscător, dator sufleteşte), află că acesta va furniza un alibi (evident fals) fratelui său – un nemernic implicat într-un jaf ratat, dar soldat cu un viol şi o crimă.Poţi fi solidar cu minciuna? Poţi lăsa nepedepsit un ucigaş? Poţi ignora tragedia victimei şi soarta copiilor ei? Poţi rămâne – fie şi numai prin refuzul implicării şi prin tăcere – complice cu Răul? Evident, lanţul de întrebări care trezesc în „văzduhistul” Jeff vocea conştiinţei au nu doar o bătaie mult mai lungă, ci şi o actualitate crescândă în zilele noastre.

Şi iată cum ne apropiem de semnificaţia (la început cam obscură) a titlului dramei. O semnificaţie subliniată prin scena finală, când Jeff are „viziunea” unei comunicări, apropieri, solidarizări cu tatăl său (un erou adevărat, un supererou care salvase viaţa camarazilor săi de pe un submarin militar). Desigur, există o mare distanţă între un asemenea părinte onorat de societate şi fragilul, însinguratul, inconştientul, veşnic agitatul, glumeţul absurd, flecarul aiurit care e Jeff. Şi totuşi, adolescentul nostru declasat (şi repudiat de familie) are puterea de a se opune „tăcerii” care ar îngropa fărădelegea. Aşa încât s-ar putea spune că el, învingându-şi toate complexele, face „lobby Hero” cu tatăl său.

Am văzut spectacolul de la TES cu Marius Călugăriţa, Mihai Prejban şi Iolanda Covaci (o altă distribuţie implicând nume precum Şerban Pavlu, Alexandra Fasolă, Lucian Iftime). Toţi interpreţii pe care i-am urmărit, conduşi cu inteligenţă şi minuţie de Radu Iacoban, m-au impresionat prin deplina lor profesionalitate, printr-un joc profund, interiorizat, subtil, nuanţat, bogat în sugestii voit contradictorii, creator de ambiguitate şi complexitate. Şi nu rare au fost momentele de tensiune şi de emoţie ce treceau rampa! Mă voi opri, cu o admiraţie crescândă, asupra lui Tudor Aaron Istodor. Şi în Jeff el captează printr-o compoziţie (şi o evoluţie) cu dozaje fine, cu glisări surprinzătoare de atitudine, tonalitate, ritmuri, prin jocul pe muchie de cuţit, între dramă şi umor, între gravitate şi ironie, între inconştienţă şi responsabilitate morală.

Sursă: Realitatea Evreiască

CONTACT

ADRESĂ:
Str. Iuliu Barasch, nr. 15, sector 3, București (zona Sf. Vineri – Udriște)

MIJLOACE DE TRANSPORT:
Autobuze: 104, 116, 117, 123, 124, 313
Tramvaie: 14, 40, 55, 56
Metrou: Unirii

SECRETARIAT:
Telefon: 021.323.45.30 | Fax: 021.323.27.46
E-mail: office@teatrul-evreiesc.ro

FACEBOOK

ABONAȚI-VĂ LA NEWSLETTER-UL TES!

xfsdfdfdsewrewrfdsfsd sfaishifsd sfa sldfhsdhfs adsa sjadgjasudgas dfsohidsf

State Jewish Theater © 2019. All rights reserved. Website made by Oana Monica Nae
State Jewish Theater is a cultural public institution subsidized by Bucharest General Council.

  • Home
  • Despre noi
  • Bilete
  • Calendar
  • Blog
  • Sitemap
  • Contact
Acest site folosește cookie-uri, pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații. OkNuTermeni și condiții
Revoke cookies