Duşmancele, o poveste de iubire, Teatrul Evreiesc de Stat, Aprilie 2014. Amestec de emoţii şi stări, lacrimi în colţul ochilor, apoi un zâmbet, urmat de un chicot, discret, şi nu pentru că nu aş fi vrut să râd cu hohot, dar eram chiar lângă scenă şi mi-a fost teamă că voi rupe vraja pe care spectacolul Duşmancele o poveste de iubire a răspândit-o în aer. Apoi gânduri, întrebări, idei care îmi veneau de-a valma în minte şi pe care le-aş fi vorbit dar am vrut să le mai ţin pentru mine, să le mai ascund. V-am mai spus, cam asta mi se întâmplă când merg la un spectacol exceptional de teatru, aşa cum a fost Duşmancele, o poveste de iubire, reflectez îndelung la ceea ce am văzut pe scenă.
Spectacolul s-a jucat în Sala Mică a Teatrului Naţional, pentru că, ştiţi sau nu, Teatrul Evreiesc de Stat, la un pas de ruină, nu se dă bătut cu una cu două şi a încheiat tot felul de parteneriate cu instituţii sau teatre bucureştene, pentru a-şi continua misiunea, cea de a aduce în faţa spectatorilor piese de teatru minunate.
După ce am văzut ”Astă seară: Lola Blau” şi ”Duşmancele, o poveste de iubire” eu vă spun sincer, voi merge ori de câte ori voi avea ocazia la spectacolele Teatrului Evreiesc de Stat pentru că sunt adevărate minuni. Minciuna ucide vieţi, suflete, relaţii…orice. Viaţa este o cale pe care oamenii aleg să meargă, fiecare în felul lui, iar iubirea, cea mai importantă parte a ei, singura care ne face să simţim că trăim, singura care ne determină să iertăm aprope orice, poate îmbrăca forme neînţelese de cei din jur.
Trecutul devine distrugător, secătuieşte de putere, de viaţă, de dorinţa de a trăi, orice fiinţă, însă are doar atâta putere cât îi dăm noi oamenii. Amintirile nu mor, însă contează doar prezentul. Luptele trecutului, pe care le învingem sau nu, fac din noi toţi oameni puternici, unele bătălii sunt mai grele, altele mai uşor de purtat însă toate ne schimbă, toate adaugă sau smulg câte ceva din noi şi ne modifică în interior şi în exterior.
Un bărbat poate iubi, cu siguranţă, mai multe femei deodată, dar, în mod cert, cel puţin una dintre ele va suferi pentru că nu va accepta sau nu va putea să îşi împartă iubitul cu o alta. Toate acestea sunt o parte dintre aspectele la care am reflectat în timpul şi ore în şir după ce am văzut spectacolul Duşmancele, o poveste de iubire, după Isaac Bashevis Singer, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, o montare excepţională aparţinând regizorului Claudiu Goga.
Am intrat în sala de teatru şi am rămas plăcut surprinsă când am văzut pe scenă un decor frumos, unul dintre actori întins în pat, iar una dintre actriţe aşezată la o masă, aşteptând atât spectatorii să îşi ocupe locurile în sală cât şi trezirea bărbatului adormit.
Herman Broder este un evreu supravieţuitor al Holocaustului care se trezeşte, într-o dimineaţă târzie, obosit, secătuit de puteri, în apartamentul său din Brooklin, unde locuia alături de soţia sa, Yadwiga, o frumoasă tânără poloneză căreia îi datora viaţa. Broder continuă să îşi ducă zilele de dup război tot ascunzându-se, pentru că, într-un alt apartament, din Bronx, trăieşte cu amanta sa Maşa, o supravieţuitoare a lagărelor de concentrare, care vrea cu orice chip să-i fie soţie şi mamî a copiilor săi evrei.
Ca şi cum nu ar fi fost suficientă această traiectorie în cerc pe care Herman o face repetitiv, cărându-şi valizele pline cu cărţi (alibiul său pentru a părăsi domiciliul conjugal) într-un maraton ameţitor între amantă şi soţie, pe neaşteptate reapare Tamara, prima lui soţie pe care o ştia moartă alături de cei doi copii, dar care, miraculous, supravieţuise. Apartamentul din East Broadway în care stătea acum Tamara, devine doar un alt punct de oprire pentru Herman.
Trei femei diferite, trei tipologii umane: soţia ingenuă, amanta senzuală şi dedicată lui, fosta soţie, o supravieţuitoare, o femeie puternică dar la fel de secătuită de vlagă ca el, toate trei în viaţa lui Herman Broder, fără ca el să poată renunţa la vreuna. Mihai Călin execută impecabil partitura evreului supravieţuitor, iar Nadiana Sălăgean, Luana Stoica şi Alexandra Fasolă sunt actriţele distribuite în rolurile trio-ului feminin care gravitează în jurul lui Broder.
Spectacolul ”Duşmancele, o poveste de iubire”, îi mai prezintă pe Andrei Finţi, Marius Călugăriţa, Leonie Waldman Eliad, actori consacraţi ai TES. Decorul propus de scenografa Lia Dogaru este neschimbat pe parcursul întregului spectacol, un apartament, de fiecare dată altul: Brooklin, Bronx, Broadway, un spaţiu în care personajele explorează iubirea, resemnarea, moartea interioară, durerea, credinţa,. În jurul acestuia vedem un drum în cerc pe care Herman îl parcurge zile în şir, luni, ani căutând mereu ceva, aşteptând.
Spectacolul ”Duşmancele, o poveste de iubire” este o montare remarcabilă, a Teatrul Evreiesc de Stat pe care v-o recomand pentru emoţiile diverse pe care le generează în suflet.
Sursă: Blog Ileana Andrei
