După ”Balul cimitirului”, la Teatrul Dramaturgilor Români, pe un text de Astalosz și alte câteva peregrinări provinciale, dar nu provincializate, exuberantul și șocantul regizor Alexandru Hausvater poposește din nou, cu a sa mare inventivitate și forță regizorală, pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din capitală, unde montează rapid și funambulesc un text evreiesc non-conformist, a cărui acțiune se petrece într-un bordel al cărui patron își crește unica fată după percepte religioase și mic burgheze opuse activității sale profesionale, aducătoare de venituri substanțiale. Lumea bordelului prilejuiește inventivului fachir o altă explozie a talentului (geniului) său regizoral care refuză orice loc comun, dar nu-i redundantă manierei sale explozive care se axează pe o vizualizare extremă a tot ce se petrece pe scenă și pe extensiile ei, cu accent teribil pe plasticitatea și expresivitatea actorilor struniți de un bici al lui Attila care cucerește și vrăjește publicul spectator. Mai mult decât în ”Balul Cimitirului”, devenit un spectacol referențial al stagiunii, în ”Dumnezeul răzbunării” avem de-a face cu o intrigă, de un teatru în teatru abil condus, care evidențiază dincolo de dramele individuale și ipocriziile care interzic spectacole, inclusiv în țara tuturor posibilităților și libertăților, America. Firul intrigii e și colectiv, și individual. Ambele ițe se încrucișează relevant. Crescută religios, fiica proxenetului sfârșește prin a-și găsi vocația tocmai în jocul turpitudinii morale, deși părintele, un evlavios ortodox, plătește scrierea unei Tore şi sponsorizează un fals act matrimonial al fiicei, cu un student la Ieşiva. Piesa era considerată scandaloasă în interbelic, fiind interzisă la Londra și artiștii fiind expulzați de parcă ar fi fost ciumați, în numai 48 de ore, descrierea nuanţată și foarte realistă, a vieţii colorată și bogată a prostituatelor: nu se dă în lături regizorul de a sugera acte sexuale cu mijloace artistice. Întreaga distribuție, în frunte cu neobositul și veșnic tânărul artist veteran Rudy Rosenfeld, realizează un compact tablou al lumii sub lupă. El e tatăl simpatic si antipatic, legitim în aspirații și ilegitim în comportare. E bun și rău simultan. Rudy se descurcă de minune în rolul atribuit. Arabela Neazi e o prezență pură devenită impură, suavă și sinceră în trăirile sale complexe, naive și mature, joacă cu emoție, cu tandrețe și veridicitate. E pudică și când e impudică. Deși de condamnat pentru îndeletnicire, provoacă empatie și grupul prostituatelor care excelează colectiv și individual prin grație, dans, sincronicitate, individualizare. Neculai Predica, Marius Călugărița, Mircea Dragoman, Mircea Drîmbăreanu, Veaceslav Grosu, Ștefan Eparu, George Lepădatu, și Mihai Pintenaru acoperă rolurile masculine cu vervă și eficacitate artistică. Mereu încântătoare, senzuale și foarte abile scenic: Natalie Ester, Geni Brenda Vexler, Iolanda Covaci, Luana Stoica, Viorica Bantaș și Rodica Gancea. Scenografia Mariei Miu, creează multe ingenioase spații de joc, are luminozitate, fosforescentă și cu umbrele consonante, are soluții plastice deosebite – un exemplu, crematoriul. Proiecțiile video și muzica au strălucirea necesară. Un nou succes eclatant al teatrului condus de Maia Morgenstern. Titlul tezist e contrazis de substanța civică a piesei montată în cel mai curat stil hausvaterian și merită a fi vizionat de cât mai mulți spectatori.
Sursă: Chirping News
