Autor: Georges Feydeau
Regia: Sandu Grecu
Scenografia: Sandu Grecu, Ecaterina Mihalache
Costume: Ecaterina Mihalache
Coregrafia: Dumitru Tanmoșan
Gen: Comedie
Limba: Română
Durata: 105 minute (fără pauză)
Sinopsis:
“Doctor de femei” de Georges Feydeau, în regia lui Alexandru Grecu, jucat în premieră pe scena Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale”, e o comedie intrigantă despre infidelitatea conjugală, un subiect captivant, dintotdeauna actual în societate, care le dă mult de gândit bărbaților afemeiați. Doctorul Moulineaux, personajul principal al spectacolului, jucat de actorul Ion Grosu, devine infidel soției sale la doar jumătate de an de căsnicie. După ce soția lui află despre „aventurile” sale cu alte femei, Moulineaux încearcă să-și „găsească dreptatea” punându-l în joc pe amicul său, Bassinet (Arcadie Răcilă), un tip ciudat care, prin vorbe goale și fapte deocheate, încurcă și mai tare ițele, iar situația devine tot mai tensionată. Cei doi ajung la o înțelegere, în urma căreia ambii „au de câștigat”, iar momentele devin tot mai haioase, dar și tensionate. Moulineax, pentru a-și stăpâni poftele, se „transformă” din doctor într-un croitor în atelierul său, unde continuă să-și primească iubitele.