Un rege Lear evreu

Cunoscuta pieasă “Regele Lear“ de Shakespeare, inspiră pe evreul de origine ucrainiană Iacob Gorodin, stabilit în America la sfârșitul secolului XIX, să scrie un text plasând acțiunea cu scop precis în lumea credinței sale. Evident replica nu mai este shakesperiană, dar conține sensurile sale majore, acțiunea e simplificată, finalul,cu happy end.

Iacob Gorodin, dramaturg de limbă idiș, prețuit și astăzi în America, cât și în alte țări pentru scrierile sale, unele “adaptări” după piese celebre, propune în “Un rege Lear evreu” relatarea simplă a acțiunii,dar cu tâlc educativ și cultural, fiind plasată semnificativ într-o familie de evrei din epoca modernă. Susține astfel, universalitatea lui Shakespeare. Unii apropie superficial “Regele Lear” de “Sarea în bucate” de Petre Ispirescu, dar Iacob Gorodin îi acordă o aură personală originală, cu intenții moralizatoare, și textul său poate atrage nu numai publicul țintă al Teatrului Evreiesc de Stat, vorbitor de limbă idiș, ci poate interesa pe orice iubitor de teatru. Este o bună alegere repertorială, prezentată atractiv de o echipă dăruită proiectului.

Pentru spectacol s-a apelat la regizorul Grigore Gonța, care s-a apropiat cu profesionalism de text. A urmărit atent derularea acțiunii pentru a sublinia rostul ei de atenționare asupra moralei personajelor, asupra poftei de bani manifestată de unii încălcând reguli morale elementare, cum arată relaționarea dintre personaje. Fără elemente derizorii de imagine teatrală, regizorul impune emoție situațiilor subiectului. Decorul simplu, poate prea simplu, datorat lui Florin Harasim, este folosit cu dibăcie de regizor. Costumele scenografului marchează însă, indicarea profilului personajelor.

Regizorul Grigore Gonța alege convenabil distribuția în raport cu rolurile, pe care o conduce ireproșabil în acțiune. Stâlpul acțiunii este firește, Lear, David în text, rol în care este distribuit Constantin Dinulescu, actor de marcă al Naționalului bucureștean, ce își susține ampla partitură în limba idiș, fără să aibă anterior cunoașterea ei. Caracterizarea în esență și la nuanță a tatălui, David, care oboist de vârstă împarte avutul fiicelor sale, este excelent realizată de Constantin Dinulescu. În final, când David, își iartă fiicele – Etele și Ghitele -, care s-au lăsat vrăjite de darul său îndrumate de partenerii de viață, actorul dă consistență momentului, “iertarea” fiind tristă pentru că ascunde o posibilă repetare a poftei de bani lipsite de judecată morală. Cu sensibilitate la replică, Constantin Dinulescu urmează drumul scrierii și sugerează drama personală a omului care s-a imaginat a fi atotputernic, și ajunge la un pas de a fi dramatic înfrânt. Urmărind interpretarea sa ireproșabilă, demonstrează că poare fi oricând și un rege Lear, susținând replica lui Shakespeare.

Reușita spectacolului se completează prin caracterizarea credibilă a celorlalte personaje de către actorii distribuiți. Cu ținută în expresia gesturilor, definește Leonie Waldmaneliad frământările Chanei, soția lui David. În rolurile fetelor care se și păruiesc în nebunia poftei de bani, Natalie Ester (Etele) și Geni Brenda (Ghitele), se ferescă de exagerări forțate în diverse situații, și personalizează convingător profilul diferit al personajelor. Mircea Drîmbăreanu (Charif) și Marius Călugărița (Moișe), corect desenează intervențiile poftei de înavuțire ale partenerilor celor două fiice. Cordelia lui Shakespeare este transformată în Teibele , fiica mică, dornică să își îndeplinească visul personal de a fi doctor și de a munci pentru câștigul necesar existenței. Alexandra Fasolă interpretează personajul cu firesc, cu delicatețe în nuanțarea trăirii sincere a situațiilor. I se alătură Darius Daradici în logodnicul lui Teibele, Iafe, care amintește mereu cu sens moralizator de istoria regelui Lear. Actorul valorifică datele complexe ale partiturii și îi dă forță de convingere. Sami, slujitorul familiei, este comentatorul cu umor al întâmplărilor din jur și devine motor al acțiunii prin interpretarea deosebită a lui Nicolae Botezatu.

“Un rege Lear evreu” este o reușită a teatrului, un spectacol emoționant, cu o poveste veșnic actuală, despre familie și rostul banilor.

Sursă: Blog Ileana Lucaciu

Da, nu sunteţi singurii care observă, ştiu şi eu: am început să scriu cam des despre piesele de teatru pe care le văd. Nu, nu îmi propun să devin critic, ci vreau să le promovez pe acelea care chiar mi-au atras atenţia şi, în ultima vreme, am avut norocul să văd spectacole bune.

Astăzi mi-am propus să vă povestesc despre Un rege Lear evreu, pus în scenă de Teatrul Evreiesc de Stat. Un teatru cu o sală frumoasă, dar peste care timpul a trecut fără reparaţii. La prima vedere şi când pui receptorul anilor ‘60 pentru a asculta traducerile, ea pare uitată de lume, însă prinde strălucire printr-un mic exerciţiu de imaginaţie.

Montarea este o parafrază plină de forţă şi originalitate, un pic îndulcită, după Shakespeare, în care Gordin creează nişte roluri complexe şi situaţii pline de dramatism, adaptându-le pentru publicul său într-un fel specific. (descriere preluată de pe site-ul instituţiei, pe care o redau întocmai pentru că nu aş fi putut spune mai bine).

Autorul, Iacob Gordin, a fost un mare nume în teatrul idiş si este considerat un reformator in domeniu, cel care a adus pe scena de limbă idiş naturalismul şi realismul. Am aflat un lucru foarte interesant: faptul că le impunea regizorilor şi actorilor să-i respecte textele fără a le aduce nici cele mai mici modificări. Am putea spune că era prea strict, însă cine suntem noi pentru a judeca?

Mă reîntorc la spectacol şi spun că este poate singurul care m-a emoţionat cu adevărat până acum şi care m-a impresionat prin jocul actorilor. O poveste veşnic actuală despre părinţi şi copii, familie şi bani; un decor simplu, costume care indică profilului personajelor, o morală finală pe care nu ai cum să nu o simţi până în adâncul sufletului, o reală contopire a personajelor cu actorii. Rar mi-a fost dat să văd asemenea interpretări elegante, sincere, de ţinută. Este drept, personajul principal interpretat de Constantin Dinulescu, actor de marcă al Teatrului Naţional, dă impresia că străluceşte mai mult decât ceilalţi, dar nu este aşa. Cu toţii sunt o echipă care a muncit mult şi care transmite.

Vă recomand şi vouă să mergeţi la Teatrul Evreiesc de Stat nu doar pentru că mi-a plăcut piesa, ci pentru că în duminica în care am văzut-o erau doar 10 – 15 spectatori în sală. Fără dubiu, merită mult mai mult! Urmărind ideea, încerc să vă încurajez cu un anunţ: în perioada 1 – 11 martie, fiecare domn care cumpără un bilet la Teatrul Evreiesc de Stat va primi încă unul gratuit pentru partenera sa.

Sursă: Blog Valentina Roman

Teatrul Evreiesc de Stat valorifică un text puţin jucat în perioada din urmă, dar absolut major al teatrului idiş, prezentând în premieră piesa care a întemeiat faima de dramaturg a lui Gordin. Scrisă în 1892, Un rege Lear evreu este o parafrază plină de forţă şi originalitate, un pic îndulcită, după Shakespeare, în care Gordin creează nişte roluri complexe şi situaţii pline de dramatism adaptându-le pentru publicul său într-un fel specific. Preluând în linii mari trama şi personajele shakespeariene importante (Reb David – Lear; Teibele – Cordelia; Sami – bufonul; Iafe – Kent etc.), Gordin le situează într-un mediu evreiesc, mutând totodată şi accentul de pe politica de stat pe mărirea, respectiv decăderea unei familii.

Iacob Gordin, contemporan cu Avram Goldfaden, a fost al doilea mare nume în teatrul idiş în faza lui de început. Considerat a fi un reformator al acestui teatru şi cel care a adus pe scena de limbă idiş naturalismul şi realismul, prolificul dramaturg (a scris aproape 80 de piese) s-a născut la jumătatea veacului al XIX-lea, la Mirgorod, în Ucraina şi a practicat în tinereţe, ca şi alţi colegi ai săi de breaslă, o serie de meserii ce nu reuşeau să-i asigure decât o existenţă precară, lucrând ca zilier la muncile câmpului, ca docher la Odesa, ca ziarist şi învăţător sau producându-se ca actor în trupe ambulante. Situaţia nestatornică din ţară, ameninţarea pogromurilor şi a poliţiei ţariste l-au determinat să emigreze în America, unde s-a stabilit la New York, la începutul anilor 1890. După debutul din 1891 cu Siberia, i se va juca un an mai târziu, în 1892, piesa care i-a întemeiat faima de dramaturg: Der yidisher kenig Lir (Un rege Lear evreu), care i-a prilejuit totodată marelui actor şi prietenului său Jacob Adler (cel care de altfel îl şi îndemnase să devină autor dramatic) un rol memorabil. Regele Lear pare să fi exercitat asupra lui o fascinaţie cu totul deosebită. Fiindcă în 1898 el se reîntoarce la Shakespeare pe care-l îndrăgea într-atât, scriind o altă remarcabilă dramă a sa, Mirale Efros sau Di yidishe kenigin Lir (O regină Lear evreică), care, ca şi prima, s-a jucat decenii la rând pe scenele teatrelor de limbă idiş. Această piesă se află şi ea în repertoriul Teatrului Evreiesc de Stat.

Gordin a fost ceea ce se poate numi un autor preocupat mereu de aspectele mai serioase ale vieţii, valoarea fundamentală pe care o promova în piesele sale fiind aceea de mentshlekhkeyt (omenie), înţeleasă ca onestitate şi credinţă față de familie şi comunitate. Iacob Gordin, care se adresa unui public intelectual mai elevat şi scria, fără a respinge totuşi melodrama, cu o exigenţă ce refuza căderea în facil – printre altele, el le cerea regizorilor şi actorilor să-i respecte textele fără a le aduce modificări şi fără a le «asezona» cu ingredientul unor populare cuplete (aici s-a dovedit poate puţin prea strict) – s-a inspirat în numeroase piese ale sale din autori aparţinând dramaturgiei universale (Schiller, Grillparzer, Hugo, Tolstoi).

Printre alte piese care au consolidat faima lui Iacob Gordin, şi dintre care unele au fost jucate în decursul anilor şi la Teatrul Evreiesc de Stat, mai cităm: Dumnezeu, om şi diavol; Pogrom; Necunoscutul; Hasie, orfana; sau Sonata Kreutzer (cunoscută şi sub numele de Fericirea furată). S-a stins, la un an după Avram Goldfaden, spre sfârşitul primei decade a secolului al XX-lea.

Sursă: Liber să spun