Scriitori evrei și Marele Război de Întregire a Neamului

the State Jewish Theatre, în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române, vă invită vineri, 21 septembrie, de la ora 19.00, at the State Jewish Theatre, la proiecția filmului documentar “Scriitori evrei și Marele Război de Întregire a Neamului”.

Producția ilustrează  modul în care unii scriitori evrei s-au raportat la prima conflagrație mondială, atât direct, prin participarea și înrolarea în Armata Română, cât și prin luări de poziție și opinii exprimate în presa scrisă a vremii. Printre personalitățile lumii literare participante la prima conflagrație mondială se numără scriitorii Felix Aderca, Beno Brădișteanu, Isaac Peltz, Avram Steuerman – Rodion, Henric Sanielevici, Ion Trivale, I. Ludo etc. Filmul este o dovadă că cei mai mulți dintre ei au avut o poziție pro-Antanta. Un caz celebru este cel al omului de litere – Avram Steuerman-Rodion, care a fost un germanofil convins.

Parte a suitei evenimentelor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri, acest film își propune să ilustreze destinele mai puțin cunoscute ale unor scriitori evrei din România care, deși nu au dobândit cetățenia română, s-au înrolat în Armata Română și au luptat în Primul Război Mondial.

Proiecția va avea loc în foaierul Teatrului Evreiesc de Stat.

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile!

Vă așteptăm cu drag!

NEWSLETTER TES

Subscribe and get a chance to win a double invitation!

Every month we draw one subscriber at random who receives a double invitation to one of the State Jewish Theatre performances. Subscribe to our newsletter and be the first to know the news and the theatre program.

You can unsubscribe at any time.