Teatrul Evreiesc de Stat (TES) anunță PREMIERA spectacolului DIBUK, de S. Anski, în regia artistică a lui Chris Simion-Mercurian.
Primele reprezentații vor avea loc pe 28, 29 and 30 iunie, începând cu ora 21.00, at Teatrul Mic.
Considerată de critici a fi cea mai apreciată piesă din istoria teatrului de limbă idiș, dar și de limbă ebraica, piesa The Dybbuk a fost scrisă în 1914 de scriitorul şi etnograful S. Anski. Începând cu 1920, momentul primei montări, ce a avut loc în Polonia, piesa a avut o carieră remarcabilă atât în cadrul teatrului evreiesc, dar şi neevreiesc, impresionând prin originalitate, formă de expresie si mesaj.
,,Dibuk e mai mult decât cea mai provocatoare piesă din literatura dramatică idiş. O poveste de dragoste care începe în lumea noastră şi se împlineşte în lumea de dincolo. Un legământ se face între om şi Dumnezeu. Încălcarea lui trezeşte lumea nevăzută şi îl răzbună pe cel nedreptăţit. Între magie si firesc, între suprarealism şi real, între convenţional şi neconvenţional, cu frământări de culoare, între alb şi negru, se întâmplă să îţi câştigi sau să îţi pierzi sufletul. La uşa omului pândeşte tot timpul păcatul. Omenirea devine tot mai neputincioasă în faţa ispitei. Nu trebuie să ne luptăm cu păcatul, ci să îl facem mai bun. Tot ce a zămislit Dumnezeu poartă în sine o scânteie de sfinţenie.” (Chris Simion, regizor)
