”Mazl Tov and Justice For All”, un spectacol de o reală valoare, şi veţi înţelege de ce spun asta atunci când îl veţi vedea, s-a jucat aseară pe o scenă mai puţin clasică, şi s-a vrut a fi un gest de celebrare a recentului acord de colaborare culturală încheiat între Teatrul Evreiesc de Stat şi Academia de Studii Economice Bucureşti. Directorul TES, Maia Morgenstern împreună cu actorii: Leonie Waldman-Eliad, Mihai Ciucă, Roxana Guttman, Nicolae Călugăriţa, Geni Brenda, Nicolae Botezatu, Arabela Neazi, Veaceslav Grosu, Dorina Păunescu, Cătălin Stelian şi Cabiria Morgenstern au jucat Mazl Tov and Justice for all în Aula Magna din cadrul ASE.
Umor, culoare, voie bună, muzică instrumentală live, dansuri antrenante, cântece interpretate de actori, scene comice, un adevărat show artistic cu actori foarte iubiţi ai TES dar şi cu tinere talente ale acestei organizaţii culturale, toate acestea au încântat spectatorii aseară, într-o atmosferă incendiară care a cuprins toată Aula Magna. Mazl Tov and Justice for all, în regia lui Andrei Munteanu, este un spectacol care mie mi-a adus aminte de cele pe care le vedeam la televizor când eram mic copil, în care actorii dansau şi cântau, iar între aceste momente ne spuneau glume, uşoare sau cu tâlc, aducând o atmosferă de sărbătoare şi multă voie bună în casele noastre.
”Mazl Tov and Justice For All” este un spectacol manifest jucat şi în iarnă în faţa clădirii Teatrului Evreiesc de Stat, cu scopul de a sensibiliza autorităţile publice şi nu numai, pentru a contribui la salvarea acestui aşezământ de artă care datează din secolul 19 şi care, în prezent, are nevoie de restaurare. Viscolul de la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an aproape a distrus acoperişul clădirii, punând teatrul în imposibilitatea de a-şi continua activitatea, deoarece, din cauza pericolului, conducerea TES a decis suspendarea spectacolelor.
De atunci şi până acum, mai multe organisme de cultură şi-au oferit sprijinul şi găzduiesc evenimentele Teatrului Evreiesc de Stat pe parcursul celor 18 luni, cât vor dura lucrările de reabilitare şi modernizare a clădirii TES. Acestea sunt: Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul de Comedie (Sala Nouă), Teatrul Nottara, Palatul Copiilor şi, mai nou, Academia de Studii Economice Bucureşti.
”Mazl Tov And Justice For All” este doar unul dintre spectacolele minunate montate la TES pe care le veţi putea vedea în locaţiile menţionate mai sus. Am petrecut mai bine de o oră momente pe care vă îndemn, din suflet, să vi le îngăduiţi, pentru că sunt minunate, atunci când se va mai juca Mazl Tov and Justice for all, dată despre care puteţi afla de aici. Am fost impresionată de implicarea actorilor, unii dintre ei foarte în vârstă, de fericirea de pe chipurile lor dată de pasiunea pentru ceea ce fac, dar şi de recunoştinţa de a-şi putea continua misiunea, aceea de a juca, de a bucura oameni, de a încânta suflete.
”Mazl Tov And Justice For All” nu poate fi îndelung descris sau lăudat, pentru că i-aş putea ştirbi din farmec. Trebuie văzut, este despre bucurie, cu bucurie multă, cu oameni talentaţi care trăiesc pentru artă.
Sursă: Blog Ileana Andrei